ANM, avertizare meteo pentru luna septembrie. Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie au oferit primele informații referitoare la temperatura care va fi înregistrată în luna septembrie.
Conform acestor informații, susținute de imaginile aferente fiecărei perioade, ne așteaptă temperaturi mai ridicate decât cele la care ne-am fi așteptat ținând cont de statisticile înregistrate până în prezent.
În săptămâna 09.09 – 16.09 2019, temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, iar asta se va întâmpla la nivelul întregii țări, cu precădere, spun meteorologii, în zonele extracarpatice.
În ceea ce privește săptămâna 16.09 – 23.09.2019, temperatura aerului va înregistra aceleași valori mai ridicate față de normalul acestei perioade, mai ales în regiunile estice și sud-estice. În alte zone ale țării, temperaturile înregistrate în acest interval de timp vor fi aproapiate de cele normale pentru această perioadă.
Săptămâna 23.09 – 30.09.2019 va aduce valori termice apropiate de cele normale pentru această perioadă a anului, transmit specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie.